marți, 1 iulie 2008

DIN NOU GARCEAAAAAA!!!

Politistii de la Rutiera din Vrancea se comporta ca niste militieni. Pe DN2, din directia Bacau spre Focsani, câte sate, atâtea echipaje dotate cu radar. Pâna aici, nimic anormal, însa în localitatea Pufesti, o Dacia Logan, fara însemnele specifice (si aici trebuie precizat ca, oriunde în Europa, politistii au în primul rând rol preventiv si mai apoi constatativ), gazduia, duminica, un cuplu care face de râs si trimite în derizoriu imaginea politistului comunitar. Iata o poveste, din pacate, cât se poate de adevarata. Cei doi opresc un autovehicul pe motiv ca dadea flash-uri si avea farurile de ceata aprinse, enervati probabil ca cineva la strica spaga. Soferul întreaba de ce a fost oprit si, nevenindu-i sa creada ca exista în Codul Rutier un articol care sa-i interzica unui conducator auto sa foloseasca în mod neabuziv sistemul de iluminare, dar mai ales dupa ce a constatat ca unul dintre agenti miroase a alcool, a solicitat procesul-verbal, dupa care a început sa-i fotografieze pe cei doi, întrucât atitudinea si comportamanetul acestora erau
dubioase.«M-au agresat verbal»Soferul, Liliana Teodorescu, ne-a povestit ce s-a intamplat: „Am asteptat vreo 40 de minute completarea procesului-verbal. Cei doi politisti au refuzat sa-si decline identitatea si m-au agesat verbal ca am dat flash-uri si ca am fost înregistrata de radar cu o viteza de 67 de km/ora. I-am rugat sa-mi arate si mie imaginile, dar au început sa rada, spunându-mi ca nu tin fitele de Bucuresti, apoi i-am rugat sa-mi arate în Codul Rutier articolele referitoare la interzicerea proiectoarelor de ceata, pe timp de zi, fapt care i-a enervat si au început sa ma ironizeze. Vazând starea evidenta de „euforie” cel putin a unuia dintre ei, l-am sunat pe un prieten, care este operator la o televiziune centrala si care venea în spatele meu sa opreasca si sa-i filmeze. Abia dupa ce l-au vazut s-au legitimat si astfel am aflat cum se numesc (vezi foto 3 - Lucian Livcota). Din acel moment s-au retras în propria masina si au început sa dea telefoane foarte precipitati (vezi foto 4 si foto 5)”.Etilotestati pe sestConform celorlati martori care se aflau în masina oprita de „politistii cu chef de viata!”, evenimentele ulterioare sunt si mai spectaculoase. Vazând ca n-o pot scoate la capat si ca soferul a scris „contest procesul-verbal, am impresia ca cei doi agenti miros a alcool si vorbesc necorespunzator”, militienii (caci i-am jigni pe ceilalti politisti daca i-am numi altfel) au apelat la un tertip mafiot. Au chemat în ajutor un jeep de la volanul caruia a coborât un individ foarte agresiv, care l-a bruscat pe operator, apoi cei doi politisti s-au retras dupa propria masina si au suflat în etilotest, mentionând ca au un martor, dar au refuzat sa le arate celorlalti rezulatul (foto 7). Martorii acestui eveniment straniu au insistat ca politistii sa mearga în cel mai apropiat oras pentru a face la un institut medico-legal analiza alcoolemiei din sânge, dar evident ca cei doi purtatori de uniforma au refuzat. Observând ca lucrurile capata proportii nebanuite, agentul Lucian Livcota si-a sunat seful, care l-a sfatuit sa scape de martori cât mai repede si sa se retraga. Lucru care s-a si întâmplat, nu dupa ce un agent supraponderal a strecurat câteva înjuraturi pe sub straturile de gusa! Grav este faptul ca unii politisti nu înteleg ca, fiind bugetari, adica platiti din banii fiecarui sofer sau pieton din România, trebuie sa aiba o atitudine si un comportament civilizat si respectuos, ca menirea lor este preventia si ca nu trebuie sa se ascunda în masini civile, dupa copaci sau în curbe pentru a-i amenda sau pedepsi pe oameni. Simpla prezenta a unui politist în uniforma impune respect si diminueaza viteza soferilor, însa acest lucru se întâmpla în lumea civilizata, aici ramâne înca vie imaginea fanariota a vatafului, mentalitatea de stapân a slujbasului si tupeul fara margini al militienilor! De ce? Pentru ca niciodata nu plateste nimeni! Avocat Claudiu Antonescu: In tarile evoluate, se lasa cu demiteri„În tarile cu experienta democratica si cu valori în clasa politica, un asemenea comportament se lasa cu eliberarea din functie a celor doi agenti în culpa si cu o demisie de onoare a sefului lor direct, însa pe aici, unde politistii lipsesc acolo unde e nevoie de ei, dar apar ca ciupercile la spaga, unde sefii lor au averi fabuloase obtinute din permise de conducere obtinute ilicit, nu prea se respecta nici legea penala, nici cea a bunului-simt”. Eu îi sfatuiesc pe toti cei care contesta un proces-verbal sa-i actioneze pe cei care comit abuzuri în instanta!”

Un comentariu:

Anonim spunea...

asa e avem si noi la calarasi un garcea la modelu

Google
 
buy

View My Stats